Vulcanul Eyjafjallajokull din Islanda a incurcat socotelile multora in weekendul care a trecut. Ca a fost din cauza cenusei sau cine stie din ce cauze (eu tot ma mai gandesc la teoria conspiratiei, sic!), un lucru e sigur: treficul aerian peste Europa a fost paralizat timp de aproape o saptamana. Am fost si eu una din victimele colaterale ale acestui fenomen asa ca luni mai de voie mai de nevoie am plecat din Stockholm catre casa.
Calatoria a inceput prost inca inainte de plecare: daca initial stabilisem ora 8.30 pentru plecare, s-a plecat abia la 10.15 din cauza ca unul dintre colegi a intarziat… Fara comentarii. Ne-am siut la bordul unui Opel Vitaro cu 8+1 locuri 7 colegi si doi soferi adica am umplut masina la maxim! Din Stockholm am iesit in 10 minute (da dragi bucuresteni, se poate sa iesi din oras pana pe autostrada in mai putin timp!) si ne-am asezat la drum pe autostrada lunga de peste 600 de km care leaga Stockholm-ul de Helsingborg si Malmo, orase din sudul tarii.
Autostrada trece mai mult prin padure asa ca nu prea am avut ce sa admiram la peisaj. Trecerea din Suedia catre Copenhaga se face pe spectaculosul pod de la Øresund, o minune a ingineriei si arhitecturii moderne cu 2 benzi de circulatie pe sens si doua linii de cale ferata care se termina intr-un tunel subacvatic. Danemarca nu ne-a impresionat in mod deosebit, doar ne-a confirmat ca ceva este putred acolo, un miros de balegar incins ne-a taiat respiratiile pe mai multi kilometri in deplasarea noastra.
La ora 19.00 eram deja pe ferryboat-ul de traverseaza Marea Nordului de la Gedser (Danemarca) de Rostok (Germania) unde am luat cina si ne-am relaxat picioarele dupa aproape 800 de km parcursi in 8 ore! Dupa traversarea marii ne-am continuat drumul pana la ora 8 dimineata cand eram deja in Viena si parcurseseram alti peste 900 de km. Ne-am dus la gara si am rezervat bilete la trenul ce pleca tocmai seara la ora 18.50, timp suficient de odihna la un hotel din apropierea garii. Cei mai insetati de turism cu orice pret au ales vizitarea orasului eu insa am tras draperiile si m-am bagat in asternuturi pentru incarcarea bateriilor (stiam ce ma astepat in continuare).
Ar mai fi de remarcat ca in Cehia sunt cele mai proaste autostrazi din Europa de vest, denivelate si prost intretinute dar totusi sunt mult mai bune decat ce avem noi!
Monotonia si plictiseala calatoriei cu trenul de la Viena la Bucuresti nu o redau aici pentru ca nu-si are rostul, trenul a avut peste doua ore intarziere iar confortul a lasat de dorit. De la Brasov la Campina calea ferata este in reparatie, trenul circula cu restrictie de viteza iar lucratorii admira fiecare tren care trece prin zona (a se citi unul munceste si zece stau). Dupa mai bine de 56 de ore la plecarea din Stockholm am ajuns in sfarsit acasa si asta e cel mai important.
